Qui aime quand je t’aime

Iubirea şi dorinţa sexuală sunt două forţe diferite? Una este definită prin cealaltă sau sunt forţe distincte? Ce diferenţă există între dragoste şi sexualitate? Dacă ceea ce leagă două persoane am putea numi ,, forme relaţionale”, atunci dragostea şi sexualitatea ar fi forme relaţionale esenţiale.

Dacă am lua lucrurile de la origini, relaţionarea cu celălalt urmează o evoluţie şi această evoluţie se pliază în general pe evoluţia individului, de la copil la adult sau pe cea a umanităţii în ansamblul său. Chiar dacă avem din ce în ce mai mult tendinţa să uităm , trebuie să păstrăm ideea că sexualitatea şi dragostea sunt aliate în cazul reproducerii. Dacă părinţii noştri nu se îndrăgosteau, noi nu am fi putut discuta aici despre acest subiect. Putem de asemenea să spunem că formele amoroase sunt corelaţii psihice ale acestei necesităţi de procreere şi în acest caz putem vorbi de o impulsiune evolutivă fundamentală. Dorinţa sexuală- amoroasă nu este o nevoie fundamentală în sensul în care omul are nevoie de hrană şi apă pentru a supravieţui ca individ. Poţi trăi fără sexualitate şi fără dragoste. Este, deci, mai mult decât o nevoie a speciei sau grupului de a se perpetua. Dar cu toate că nu e vorba de o nevoie vitală, fiecare vede acest impuls evolutiv ca o pulsiune sub forma dorinţei sau iubirii şi, mai degrabă, este vorba de nişte lucruri care ne depăşesc, care sunt mai presus de noi înşine.

Dar acest impuls care ne depăşeşte nu ţine doar de sex şi de inimă: există o altă dorinţă care ne locuieşte şi pe care am putea-o numi dorinţăa spiritului, acea dorinţă de a da un sens vieţii, întrebându-ne despre sensul existenţei si cochetând cu o posibilă transcendenţă. Acest impuls, într-o formă sau alta, mai ales sub o formă religioasă, a fost sufletul dezvoltării umanităţii.

Putem deci spune că există trei mari impulsuri umane care servesc tendinţa evolutivă a umanităţii: sexual, emoţional şi spiritual. Primul este cel mai puternic, pentru că el ne împinge unul spre celălalt cu o forţă extraordinară. E suficient să privim în trecut sau să vedem câţi din cei ce au renunţat total la sexualitate trăiesc în final atât de greu această renunţare. Pentru că acest impuls al sexualităţii este înscris în sufletul fiinţei noastre, în fiecare celulă a corpului nostru.

Pentru alţii, inima este o forţă puternică ce leagă fiinţele printr-o dragoste care merge mult dincolo de dependenţă. Dragostea maternă sau paternă, frăţească, dragostea pasională între doi iubiţi, etc. J.-Y. LeLoup şi Catherine Bensaïd au propus o scară a iubiriicare integrează şi sexualitatea, în cartea lor "Qui aime quand je t’aime" .

Această scară este foarte interesantă căci ea permite să demonstrăm că există forme relaţionale diferite şi că ele sunt forme ale iubirii. Se ştie, limbajul îndrăgostiţilor este sărac în raport cu ansamblul stărilor pe care le trăim, dar aceşti autori, definind această scară şi denumind fiecare nivel al său permit să ne facem o idee mai clară despre ce înseamnă dragostea şi sexualitatea.

In sfârşit, spiritualul e un impuls care ne pune în afara a ceea ce insemnăm noi înşine, dincolo de ego-ol nostru, ne împinge către sursă, către elevare spirituală.

Pe măsură ce urcăm o scara, o alta mai elevată apare şi pulsiunea iniţială estte transformată într-una mai elevată, iar conştienţa creşte. Aceste trei impulsuri sunt legate de două forme de elan. Prima forma este forţa pământului, ca fundament, care face să apară în noi structuri şi mecanisme noi. Este forţa care stă la originea atracţiei sexuale şi reproducerii. Dar există şi o altă forţă care vine de sus. Ea ne trage mereu spre înălţime, spre transcendenţă, către o depăşire a propriei noastre biologii, fiind in acelaşi timp adâncită în biologic. Această forţă o putem numi Dumnezeu, dacă suntem credincioşi, sau putem să-i spunem Spirit, cel care, asa cum spune Hegel, tinde să se întâlnească pe sine însuşi. Şi aceste două forţe, aceste două tendinţe se regăsesc in fiecare inimă şi în fiecare iubire. Din această cauză, daca sexul este mai degrabă răspunzător de selecţia naturală iar spiritul de transcendenţă, inima le leaga pe amândouă şi constituie creuzetul acestei intâlniri: locul unde Shiva o întâlneşte pe Shakti, locul de unde pleaca unitatea fiinţei în totalitate.

Asta nu înseamnă că această forţă ascensională nu este prezentă fizic: în fapt, ea este înscrisă în inimă chiar prin constante fizice. Ea e trăită ca ceva ce vine din inălţime şi ne antrenează spre o mai mare transcendenţă. Este, în final, emergenţa conştiinţei în fiinţă, care este atunci responsabilă de această elevare.

(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/2008/04/impulsion-volutive-sexe-coeur-esprit.html )