Extazul feminin- o mare necunoscută (I)

Toată lumea o ştie: există o diferenţă fundamentală, aproape ontologică între bărbat şi femeie. Această diferenţă provine, de fapt, după părerea mea, din experienţa lui yin şi yang, principiul feminin şi principiul masculin. Bărbatul, în mod foarte natural şi în profunzimea fiinţei sale, încarnează principiul masculin, iar femeia, în mod analog, încarnează principiul feminin. Fiecare dintre ei este, bineînţeles un amestec de feminin şi masculin, dar, în general, baza fiecărei fiinţe se situează în propria sa polaritate.

Masculinul, Yang, se caracterizează prin afirmarea permanenţei şi stabilităţii, raţiunea care delimitează şi descompune, obiectivarea şi obiectivitatea, construcţia prin asamblare, capacitatea de a-şi defini scopurile şi de a se menţine în ele, forţa, etc.

Femininul, Yin, este caracterizat prin receptivitate, relaţie, subiectivitate şi intuiţie, naştere, regenerare, schimbare, transformare, senzualitate, etc.

Cu alte cuvinte, masculinul este caracterizat prin forţa creativă în afară de sine, mişcarea mergând de la interior către exterior, iar femininul este deschiderea şi încorporarea celuilalt în sine, mişcarea mergând de la exterior spre interior.

Această diferenţă este trăită în mod particular în actul sexual, în special în poziţia în care bărbatul este deasupra femeii, în mişcare iar femeia primeşte energia bărbatului. Această poziţie, chiar dacă nu există în prea multe variante, este, în acelaşi timp baza polarităţilor fiecăruia, bărbatul fiind activ, yang, iar femeia fiind receptivă, yin, dar în acelaşi timp este o metaforă a două tragedii ontologice pe care le trăiesc atât femeia cât şi bărbatul, fiecare în polaritatea sa:

1). Tragedia bărbatului este aceea de a nu cunoaşte extazul feminin, şi, 2). Tragedia femeii este de a crede că fericirea extatică pe care o trăieşte depinde de bărbat.

Vom analiza în cele ce urmează, fiecare dintre aceste nefericiri.

Mai întâi, nefericirea bărbatului de a nu cunoaşte extazul feminin:


Plăcerea cea mai intensă nu este plăcerea sexuală rezultată din orgasmul părţii genitale. Pentru bărbat ca şi pentru femeie, plăcerea legată de orgasmul la nivelul penisului, respectiv vaginului este limitată în intensitate şi timp. De îndată ce s-a terminat, se revine la starea de dinainte. În acest caz, orgasmul nu transformă, el permite doar să cunoaştem câteva clipe de plăcere. Este doar o avanpremieră, o mică pagină de publicitate plină de promisiuni, dar redusă la câteva secunde. Şi totuşi câte dezlănţuiri pentru această plăcere, câte scandaluri, violuri şi chiar crime au fost provocate de aceste scurte şi limitate clipe. Doar îndrăgostiţii, timp de câteva săptămâni, uneori luni, cunosc o altă plăcere, aproape de uniunea divină despre care voi vorbi mai încolo. Dar asta nu durează decât un timp, timpul pasiunii, pentru a recădea apoi rapid, adesea cu violenţă, ură sau gelozie.

Dar alături de această plăcere sexuală limitată, misticii au descoperit că există o altă plăcere, mai profundă, mai intensă, mai hrănitoare, aproape, dar diferită de sexualitate. Această plăcere extatică ce cuprinde fiinţa, face ca limitele corpului să dispară, deschide inima şi toată fiinţa spre imensitatea divinului, spre uniunea cu Dumnezeu. Ea se exprimă ca o pierdere de sine, ca o disoluţie oceanică, legată de o dragoste profundă faţă de orice fiinţă. Misticii vorbesc adesea folosind cuvinte de dragoste la adresa divinului, poziţionându-se în postură feminină faţă de divin, precum o îndrăgostită faţă de iubitul ei.

Tocmai de aceea, religile monoteiste, patriarhale, au limitat importanţa sexului, făcând din el un păcat atunci când nu era destinat reproducerii şi contrazicând regulile de constituire a cuplurilor. Era preferabil să te împotriveşti plăcerilor corpului, pentru a nu autoriza decât plăcerea mistică a uniunii cu Dumnezeu.

Mulţi dintre căutătorii mistici bărbaţi sunt în căutarea acestei uniuni, trecând de la pierderea individualităţii pentru a ajunge la extaz şi la uitarea de sine. Numeroşi sunt şi cei care au obţinut-o prin meditaţie. Să notăm aici meditaţiile de tip Jnana, fondate pe absorbţie. Alţii o obţin pe alte căi: rugăciune, devoţiune, servicii în folosul altora, etc. În toate cazurile se pune problema depăşirii egoului, de o pierdere a individualităţii, de o uitare de sine legată de o uniune cu ceilalţi ( Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi) sau cu Dumnezeu.

Ciudat, am remarcat că destul de puţine femei caută această stare cu furia şi pasiunea pe care bărbaţii le depun în căutările lor. Şi cum literatura spirituală este mai ales masculină, tot ceea ce se poate citi vorbeşte de depăşirea ego-ului. Dar eu cred că aceasta provine din capacitatea foarte scăzută a bărbatului de a înţelege la modul real psihologia feminină.

Discutând şi trăind cu femei tantrice, mi-am dat seama că, dimpotrivă, această stare de uniune cosmică le este mai naturală decât nouă, bărbaţilor. Dacă ele au o stare normală a sexualităţii si a sănătăţii corporale şi dacă sunt în relaţie cu un bărbat pe care îl iubesc, ele cunosc în sexualitate stări similare şi foarte apropiate cu stările mistice. Asta nu înseamnă că ele ating un extaz la fel de profund de fiecare dată când fac dragoste, dar că lor li se întâmplă relativ frecvent într-o uniune amoroasă profundă să atingă un asemenea nivel. Cu alte cuvinte, femeile pot cunoaşte prin sexualitate experienţe de aceeaşi natură ca şi misticii, fără să recurgă la practici foarte complexe sau dificile. Eu nu spun că toate femeile cunosc astfel de extaz, doar că sunt mai multe femei care ajung la extaz prin sexualitate decât bărbaţi care ating extazul prin asceză şi meditaţie.

Cum este posibilă această stare de fapt? După părerea mea, raţionamentul este foarte simplu: uniunea extatică provine de la polaritatea yin a extazului divin. Efectul extatic al uniunii cosmice se produce pe fondul stării de maximă recepţie şi relaxare profundă. Cu alte cuvinte, cum spun misticii „nimic nu e de făcut” pentru că „a face” e deja un obstacol în calea acestei experienţe. De îndată ce vrei „să faci” extazul dispare, sentimentul de apartenenţă la univers dispare, inima se închide. Doar în dizolvarea ego-ului se produce această transformare, peste care nu poţi fi stăpân. Deci, numai pătrunzând în adâncul feminităţii sale femeia trăieşte în mod „natural” experienţa divinului. Pe măsură ce ea are încredere în iubitul eişi pe măsură ce ea îl simte prezent în univrsul său, ea poate să pătrundă mai profund în ea însăşi, spre fiinţa sa profundă, să se conecteze cu interioritatea sa fizică (yoni sau „grota sacră”) şi psihică, sufletul său, să primească energia iubitului ei şi să realizeze experienţa unificării cu universul său interior dar şi cu cel al iubitului. Este chiar Uniunea Cosmică în care femeia şi bărbatul nu fac decât unulşi ei înşişi nu fac decât unul cu universul.

Dar tragedia bărbatului este aceea de a nu şti ce înseamnă să te deschizi spre celălalt, de a nu fi trăit experienţa de a primi pe celălalt în tine sau chiar de a nu vedea cum este să fii total posedat de o forţă mai mare decât tine. Adesea, el nu ştie că acest lucru poate fi posibil. Şi aceasta nu e doar o experienţă şi atât. Ea este o poartă spre transcendenţă: umple fiinţa, transformă sufletul, deschide către ceilalţi şi spre univers, ea duce la o schimbare de conştiinţă şi percepere a lumii.

Eu nu spun că niciun bărbat nu cunoaşte această experienţă extatică, ci doar că lipsa deschiderii spre yin constituie un obstacol către transcendenţă şi că nu este necesar să treci prin ani de asceză pentru a o atinge şi că practicile tantrice, punând accentul pe uniunea masculin- feminin permit să atingi experienţe extatice chiar mai puternice decât ale misticilor. Dar dacă el face dragoste „normal” adică doar cu vigoarea sa masculină (yang) el nu va putea cunoaşte această stare. (Notă: aceasta nu înseamnă că nu e bine să facem dragoste de manieră yang. Din contră. Energia yang este o minune dacă ea se exprimă în relaţie cu energia feminină. Pentru că Bărbatul rămâne Bărbat. Dar cu toate acestea, energia yang este mai putin transformatoare decât energia yin).

Este, deci, tragedia bărbatului: în mod natural, nu cunoaşte femininul şi deci el treuie să parcurgă un drum considerabil pentru a întâlni divinul. Precum un viteaz cavaler, el porneşte în căutare. Devine călător, discipol, ascet, călugăr... practică exerciţii religioase timp de multe ore, căutând de manieră yang să se abandoneze lui yin. Este în acelaşi timp o pierdere de vreme şi un drum foarte lung pentru a ajunge în profunzimea sinelui său. El trebuie să meargă până la capătul lumii, precum personajul din Alchimistul al lui Coelho pentru a descoperi comoara care este în el însuşi, pentru a se abandona Vieţii. Bărbatul care nu cunoaşte extazul feminin este precum Bodhidharma din legendă, obligat să petreacă ani întregi în faţa unui zid înainte de a i se revela adevărata sa natură de Budha. Calea artelor marţiale, a meditaţiei zen, a ascezei monahale pentru depăşirea ego- ului şi mentalului sunt coordonate yang.

(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )