În fapt, dacă femeile nu s-ar deda la activităţi banale şi inutile de cele mai multe ori, ar putea atinge rapid şi mai uşor decât bărbaţii stări importante de elevare spirituală. Dar asta, cu condiţia să-şi respecte polaritatea lor feminină şi fără să aplice tehnici de comando împotriva egoului, care atunci reacţionează în mod natural întărindu-se, sau, ca în multe situaţii atunci când e vorba de femei, transformându-se în depresie. (...)
Dar cum există mai mulţi maeştri spirituali din rândul bărbaţilor decât din rândul femeilor, experienţa Divinului trăită de femei e mai puţin transmisă. Dar lumea evoluează şi, cum din ce în ce mai multe femei constată elevarea conştiinţei lor prin practici tantrice, ele fac tot mai mult cunoscute descoperirile lor spirituale.
Personal, îmi place meditaţia în postură imobilă, pe care o practic uneori. Partenera mea o preferă mai puţin, pe motiv că îi pare dificilă şi incompletă. Ea preferă să mediteze în mod continuu în timpul activităţilor zilnice, în timpul dansului sau, evident, în timpul practicii tantrice în cuplu. Şi e de înţeles că există o altă motivaţie pentru meditaţie decât în cazul meditaţiei în posturi imobile. Există şi meditaţiile dinamice propuse de Osho, dar acesta însuşi spunea că ele sunt, în fapt, nişte tehnici pregătitoare pentru occidentalii care nu şi-au format o idee despre meditaţiile în posturi imobile. Dacă imobilitatea şi faptul de a rămâne martor în sine însuşi, (ca în Vipasana) sunt căi ale conştiinţei, calea inimii poate fi accesată prin alte forme, cum ar fi mişcarea şi dansul (vezi dansul dervişilor rotitori).
Este vorba, deci, spune Osho, de ,,a fi tentaţi mai degrabă să observăm ceea ce este specific experienţelor noastre yin de meditaţie: între imobilitate şi mişcare, între conştiinţă şi bucuria simţurilor, între vid şi profunzime.” Plenitudinea şi vidul, uniunea divină, (dar recunoscând-o pe Shakti în toate femeile), este dansul vieţii în toate manifestările ei.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
vineri, 27 februarie 2009
duminică, 22 februarie 2009
Extazul divin: o cale feminină de trezire spirituală (I)
Andrew Cohen, mentor spiritual, după unii, spune, în revista "What is Enlightment sur la developpement spirituel des femmes", că femeile au o mai mare reticenţă decât bărbaţii în a merge dincolo de ego. De fapt, această remarcă se datorează mai ales faptului că Andrew Cohen nu înţelege nimic din esenţa feminină şi că nu cunoaşte decât maniera yang de autodepăşire, calea acţiunii şi eroismului, părând a fi uitat de elementul feminin:
El omite din sistemul lui de dezvoltare spirituală chiar miezul istoriei, adevărul despre feminin în toate dimensiunile sale: extaz, dragoste, compasiune.
În articolul Les grandes mystiques, apărut în nr. 33 al revistei ,,Monde des religions” Y.T. Masquelier citează pe Therese d’Avila care afirma: ,,Există mai multe femei favorizate de această graţie decât bărbaţi”; ea vorbea aici de extazul mistic. Ca femeie şi ca mistic, ea a explorat calea feminină a extazului mistic, calea care apare prin percepţia divinului în Sine… cale atât de evidentă pentru multe femei…
Eu am întâlnit într-adevăr multe femei care, prin practică tantrică, punând în joc recepţia în Sine a celuilalt (combinaţie de practici senzuale, energetice şi spirituale), pot atinge niveluri foarte profunde de extaz mistic, de disoluţie şi de fuziune cu Divinul, stări situate net dincolo de ego. Numărul de femei care se pot conecta la divin pe calea extazului pare mult superior celui al bărbaţilor. Dar, dezvoltându-şi partea lor feminină, de primire a divinului în sine, şi bărbaţii pot să atingă niveluri înalte de conştiinţă şi să devină precum “un bambus gol pe dinăuntru”, aşa cum aminteşte Tilopa: “Deveniţi precum un bambus gol pe dinlăuntru, fără nimic în interior şi atunci buzele Divinului vă vor atinge uşor, bambusul va deveni flaut, iar cântecul se va înălţa…cântecul lui Mahamudra.” Deveniţi total receptivi, deschişi, fără ego şi fără gânduri preconcepute şi atunci veţi auzi în voi vocea Divinului. Această stare corespunde Marelui Orgasm cu Universul.
Pentru ca un bărbat să ajungă la această stare de receptivitate, el trebuie adesea să lupte cu mentalul său, cu prejudecăţile şi cu ego-ul. Pentru femeie este cu mult mai simplu. Dacă are o sexualitate bine trezită, ea ştie intuitiv să adopte atitudinea necesară deschiderii în interior pentru a-l primi pe celălalt în fiinţa ei. Este vorba despre simpla conectare la centrul său sexual, yoni şi de a merge mai în profunzimea fiinţei sale, deschizându-se într-o relaxare totală... cu alte cuvinte, dizolvându-se şi unindu-se cu celălalt. Aceasta poate să o facă în timpul unui act amoros sau, precum Therese d’ Avila sau alte femei mistice, în timpul actului de uniune cu Divinul, considerat aici ca o componentă masculină, cu alte cuvinte, în timpul rugăciunii.
Iată cum descrie Therese d’Avila o stare de extaz pe care a trăit-o:
"Ceva insinuant şi dulce... se întreba dacă acest vis straniu nu era cumva un avertisment: era destul să coboare în sine însăşi, să se adâncească în suflet şi certitudinea apărea; nu era sentimentul unei prezenţe individuale, era un fel de învăluire atât de vagă şi informă precum o apă călduţă sau o lumină cumva materializată.
Mai întâi simţi ca o uşurare, o senzaţie fugară de lejeritate; apoi, deodată o stare suavă îi invadă pieptul. Era ca o inundare atât de stăruitoare încât simţea că inima era gata să se rupă... ochii nu mai priveau nicăieri... atunci bucuria o învălui, simţurile încetară... apoi totul în jurul ei dispăru... ce rămăsese era o senzaţie de veselie pe care nu o mai cunoscuse, o dilatare a dragostei.
Inefabilul o penetra până la identificare. Un sentiment de iubire o invada în valuri precum o mare care câştigă tot mai mult din ţărm, nemailăsându-i nimic din ea însăşi.. ceva în ea se dizolva delicios până la anihilarea propriei structuri; apoi simţea o protecţie mai puternică decât niciodată, fără putinţa de a i se sustrage; impulsul voinţei divine îi copleşea voinţa . Ea nu putea decât să-i ofere supunerea şi pasivitatea sa radioasă. Îi fu dat să cunoască un asemenea deliciu, iar acum teama că acest deliciu va înceta, o făcea să verse lacrimi fără să vrea. Nu mai ştia dacă suferea sau era inundată de bucurie."
Mi-a fost dat să trăiesc într-o zi un astfel de extaz, în urma căruia am trăit o stare de gratitudine faţă de Dumnezeu pentru că mi-a acordat privilegiul să cunosc ce înseamnă să exişti cu adevărat. Şi chiar dacă extazul meu nu a mers până în punctul de a fuziona cu Divinul, am trăit acea dilatare a iubirii profunde, ca pe un flux delicios care îmi umplea şi îmi dilata pieptul revărsându-se în valuri de dragoste... Am trăit acea stare timp de câteva ore şi, din timp în timp, această stare se reproducea. În aceste momente, ego-ul dispăru ca şi când nu ar mai fi fost necesar, dragostea luându-i locul... în această dragoste nu existau temeri, nici dorinţe, altele decât uniunea cu Divinul. Din nefericire, această experienţă înaltă nu a durat, şi, chiar dacă ea mi-a arătat drumul înţelepciunii şi compasiunii, eu nu sunt mereu înţelept şi nu trăiesc această iubire necondiţionată şi fără obiect în viaţa de toate zilele.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
El omite din sistemul lui de dezvoltare spirituală chiar miezul istoriei, adevărul despre feminin în toate dimensiunile sale: extaz, dragoste, compasiune.
În articolul Les grandes mystiques, apărut în nr. 33 al revistei ,,Monde des religions” Y.T. Masquelier citează pe Therese d’Avila care afirma: ,,Există mai multe femei favorizate de această graţie decât bărbaţi”; ea vorbea aici de extazul mistic. Ca femeie şi ca mistic, ea a explorat calea feminină a extazului mistic, calea care apare prin percepţia divinului în Sine… cale atât de evidentă pentru multe femei…
Eu am întâlnit într-adevăr multe femei care, prin practică tantrică, punând în joc recepţia în Sine a celuilalt (combinaţie de practici senzuale, energetice şi spirituale), pot atinge niveluri foarte profunde de extaz mistic, de disoluţie şi de fuziune cu Divinul, stări situate net dincolo de ego. Numărul de femei care se pot conecta la divin pe calea extazului pare mult superior celui al bărbaţilor. Dar, dezvoltându-şi partea lor feminină, de primire a divinului în sine, şi bărbaţii pot să atingă niveluri înalte de conştiinţă şi să devină precum “un bambus gol pe dinăuntru”, aşa cum aminteşte Tilopa: “Deveniţi precum un bambus gol pe dinlăuntru, fără nimic în interior şi atunci buzele Divinului vă vor atinge uşor, bambusul va deveni flaut, iar cântecul se va înălţa…cântecul lui Mahamudra.” Deveniţi total receptivi, deschişi, fără ego şi fără gânduri preconcepute şi atunci veţi auzi în voi vocea Divinului. Această stare corespunde Marelui Orgasm cu Universul.
Pentru ca un bărbat să ajungă la această stare de receptivitate, el trebuie adesea să lupte cu mentalul său, cu prejudecăţile şi cu ego-ul. Pentru femeie este cu mult mai simplu. Dacă are o sexualitate bine trezită, ea ştie intuitiv să adopte atitudinea necesară deschiderii în interior pentru a-l primi pe celălalt în fiinţa ei. Este vorba despre simpla conectare la centrul său sexual, yoni şi de a merge mai în profunzimea fiinţei sale, deschizându-se într-o relaxare totală... cu alte cuvinte, dizolvându-se şi unindu-se cu celălalt. Aceasta poate să o facă în timpul unui act amoros sau, precum Therese d’ Avila sau alte femei mistice, în timpul actului de uniune cu Divinul, considerat aici ca o componentă masculină, cu alte cuvinte, în timpul rugăciunii.
Iată cum descrie Therese d’Avila o stare de extaz pe care a trăit-o:
"Ceva insinuant şi dulce... se întreba dacă acest vis straniu nu era cumva un avertisment: era destul să coboare în sine însăşi, să se adâncească în suflet şi certitudinea apărea; nu era sentimentul unei prezenţe individuale, era un fel de învăluire atât de vagă şi informă precum o apă călduţă sau o lumină cumva materializată.
Mai întâi simţi ca o uşurare, o senzaţie fugară de lejeritate; apoi, deodată o stare suavă îi invadă pieptul. Era ca o inundare atât de stăruitoare încât simţea că inima era gata să se rupă... ochii nu mai priveau nicăieri... atunci bucuria o învălui, simţurile încetară... apoi totul în jurul ei dispăru... ce rămăsese era o senzaţie de veselie pe care nu o mai cunoscuse, o dilatare a dragostei.
Inefabilul o penetra până la identificare. Un sentiment de iubire o invada în valuri precum o mare care câştigă tot mai mult din ţărm, nemailăsându-i nimic din ea însăşi.. ceva în ea se dizolva delicios până la anihilarea propriei structuri; apoi simţea o protecţie mai puternică decât niciodată, fără putinţa de a i se sustrage; impulsul voinţei divine îi copleşea voinţa . Ea nu putea decât să-i ofere supunerea şi pasivitatea sa radioasă. Îi fu dat să cunoască un asemenea deliciu, iar acum teama că acest deliciu va înceta, o făcea să verse lacrimi fără să vrea. Nu mai ştia dacă suferea sau era inundată de bucurie."
Mi-a fost dat să trăiesc într-o zi un astfel de extaz, în urma căruia am trăit o stare de gratitudine faţă de Dumnezeu pentru că mi-a acordat privilegiul să cunosc ce înseamnă să exişti cu adevărat. Şi chiar dacă extazul meu nu a mers până în punctul de a fuziona cu Divinul, am trăit acea dilatare a iubirii profunde, ca pe un flux delicios care îmi umplea şi îmi dilata pieptul revărsându-se în valuri de dragoste... Am trăit acea stare timp de câteva ore şi, din timp în timp, această stare se reproducea. În aceste momente, ego-ul dispăru ca şi când nu ar mai fi fost necesar, dragostea luându-i locul... în această dragoste nu existau temeri, nici dorinţe, altele decât uniunea cu Divinul. Din nefericire, această experienţă înaltă nu a durat, şi, chiar dacă ea mi-a arătat drumul înţelepciunii şi compasiunii, eu nu sunt mereu înţelept şi nu trăiesc această iubire necondiţionată şi fără obiect în viaţa de toate zilele.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
sâmbătă, 14 februarie 2009
Extazul feminin- o mare necunoscută (II)
Tantra, calea rapidă, pune , dimpotrivă, accentul pe receptivitate, pe faptul de a fi un burete spongios, ca să folosesc expresia lui Milarepa, de a primi în tine pe celălalt.
Practicile tantrice de prim nivel pun mult accent pe polaritatea „normală „ a bărbatului şi a femeii. Bărbatul trebuie să îşi intre în elementul său yang, în energia sa specifică înainte de a se dechide către femeie. Altfel, el se efeminează şi îşi pierde din savoare, iar partenera lui nu mai poate atinge stările extatice menţionate mai sus , stări care reclamă o virilitate deosebită. Pe de altă parte, în această primă etapă bărbatul învaţă să-şi gestioneze energia, difuzându-şi-o în tot corpul şi intrând într-un prim nivel de extaz prin intermediul jocurilor energetice. Aceste momente sunt descrise în amănunt în cartea Amantul tantric . ( http://www.amazon.fr/Lamant-tantrique-Lhomme-sexualit%C3%A9-sacr%C3%A9e/dp/2840583097/ref=pd_bbs_sr_1/171-4397009-2566634?ie=UTF8&s=books&qid=1193915014&sr=8-1 )
Dar odată ce energia yang a fost angrenată, bărbatul poate găsi drumul abandonului, calea lui yin, calea primirii celuilalt în sine. Acest lucru nu este deloc uşor pentru un bărbat foarte viril: frica de homosexualitate şi feminitate sunt încă foarte prezente în societatea noastră. Cu timpul, alături de partenera sa, bărbatul poate să descopere extazul feminin deschizându-se energiei femeii care devine, pentru moment, yang. Femeia îl încalecă iar el i se abandonează, primeşte, difuzează energie şi se deschide spre femeie ca şi când ar fi posedat de către ea, ca şi când el însuşi ar fi penetrat de către ea. În acest moment el poate avea impresia ca falusul nu-i mai aparţine, ci că un falus feminin îl pătrunde. El simte atunci femeia în pântecele său şi se abandonează energiei ei. Deschizându-se astfel, el poate descoperi o stare nouă, mai profundă, în care el are în acelaşi timp experienţa fragilităţii şi uniunii, o stare care îi dă impresia că acum nu mai depinde nimic de el, ci de energia venită de la partenera lui. Dacă el i se abandonează total şi nu mai caută să controleze ceea ce survine, el poate să contacteze atunci senzaţiile deschiderii inimii, ale uniunii cosmice şi ale pierderii oricăror limite. Această experienţă este iniţiatică: ea este transformatoare. Bărbatul poate atunci să înţeleagă efectiv şi în profunzime elementul feminin şi făcând asta, să se deschidă în mod natural divinului, de o manieră mai degrabă ... agreabilă, nu-i aşa?
Deschiderea spre feminin nu este neaparat o practică sexuală: ea se exprimă de fiecare dată cînd primim în noi, în profunzime, pe cineva. De exemplu, într-o discuţie, atitudinea yang înseamnă a încerca să convingi pe cineva, a-i schimba cuiva opiniile. Atitudinea yin înseamnă, dimpotrivă, a asculta şi a te pune în rezonanţă cu celălalt încercând să îl înţelegi şi fiind gata să-ţi schimbi convingerile. Observând semnalele ce vin spre noi de la viaţă, ascultându-ne intuiţiile, busola interioară, sunt alte modalităţi de a ne branşa pe latura noastră yin, pe deschiderea spre ceilalţi.
Ceea ce trebuie spus aici este că totul se cere modulat de la o persoană la alta. Unii bărbaţi sunt în mod natural mai yin decât alţii, dar ei uneori sunt supuşi riscului să-i piardă forţa, ceea ce ridică alte probleme, căci virilitatea trece atunci în umbră. Iar unele femei pot fi foarte yang: dacă temerile individuale şi experienţele traumatizante constituie evident un obstacol spre abandon, se poate spune că, din păcate, nici feminismul şi nici modul competitiv al lumii moderne nu încurajează femeile să-şi asume feminitatea. Tocmai de aceea, feminitatea nu este, pentru o mare parte a populaţiei, o valoare fundamentală precum bărbăţia.
Şi, deci, pentru a reveni la ideea mea iniţială, tragedia bărbatului este de a nu fi cunoscut extazul feminin, dar şi cea de a nu fi avut nici măcar ideea că acesta există şi că este posibil. Este raţiunea pentru care bărbaţii abandonează încă de la început ideea că ar putea simţi plăcere fiind atenţi să primească în ei ceea ce vine de la femeie. Dat fiind faptul că se trece printr-o fază de fragilitate (a te deschide către celălalt poate fi periculos), ei nu se cuplează niciodată la elementul yin din ei şi rămân într-o atitudine cel puţin suspectă faţă de această „slăbiciune”. Atunci când se petrece acest eveniment, este evident o plăcere, dar acest lucru este atât de rar! Şi asta tocmai pentru că e departe de gândirea yang, încât majoritatea bărbaţilor au o mare greutate în a conştientiza acest alt aspect al fiinţei lor. Din această cauză bărbaţii foarte yang proiectează energia lor yin către femei foarte yin şi sunt atraşi de femei foarte feminine care, prin relaţie, îi hrănesc cu feminitatea de care ei au atâta nevoie, chiar dacă ei nu conştientizează acest lucru. Eu spun adesea că este foarte frumos un bărbat viril care plânge, căci este întotdeauna debutul unei aventuri, al unui drum individual, în care cele două aspecte ale fiecărei fiinţe, yin-ul şi yang-ul se combină armonios.
Într-o viitoare postare vă voi vorbi despre tragedia femeii: aceea de a crede că plăcerile şi fericirea ei depind de bărbat şi de prezenţa sa.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
Practicile tantrice de prim nivel pun mult accent pe polaritatea „normală „ a bărbatului şi a femeii. Bărbatul trebuie să îşi intre în elementul său yang, în energia sa specifică înainte de a se dechide către femeie. Altfel, el se efeminează şi îşi pierde din savoare, iar partenera lui nu mai poate atinge stările extatice menţionate mai sus , stări care reclamă o virilitate deosebită. Pe de altă parte, în această primă etapă bărbatul învaţă să-şi gestioneze energia, difuzându-şi-o în tot corpul şi intrând într-un prim nivel de extaz prin intermediul jocurilor energetice. Aceste momente sunt descrise în amănunt în cartea Amantul tantric . ( http://www.amazon.fr/Lamant-tantrique-Lhomme-sexualit%C3%A9-sacr%C3%A9e/dp/2840583097/ref=pd_bbs_sr_1/171-4397009-2566634?ie=UTF8&s=books&qid=1193915014&sr=8-1 )
Dar odată ce energia yang a fost angrenată, bărbatul poate găsi drumul abandonului, calea lui yin, calea primirii celuilalt în sine. Acest lucru nu este deloc uşor pentru un bărbat foarte viril: frica de homosexualitate şi feminitate sunt încă foarte prezente în societatea noastră. Cu timpul, alături de partenera sa, bărbatul poate să descopere extazul feminin deschizându-se energiei femeii care devine, pentru moment, yang. Femeia îl încalecă iar el i se abandonează, primeşte, difuzează energie şi se deschide spre femeie ca şi când ar fi posedat de către ea, ca şi când el însuşi ar fi penetrat de către ea. În acest moment el poate avea impresia ca falusul nu-i mai aparţine, ci că un falus feminin îl pătrunde. El simte atunci femeia în pântecele său şi se abandonează energiei ei. Deschizându-se astfel, el poate descoperi o stare nouă, mai profundă, în care el are în acelaşi timp experienţa fragilităţii şi uniunii, o stare care îi dă impresia că acum nu mai depinde nimic de el, ci de energia venită de la partenera lui. Dacă el i se abandonează total şi nu mai caută să controleze ceea ce survine, el poate să contacteze atunci senzaţiile deschiderii inimii, ale uniunii cosmice şi ale pierderii oricăror limite. Această experienţă este iniţiatică: ea este transformatoare. Bărbatul poate atunci să înţeleagă efectiv şi în profunzime elementul feminin şi făcând asta, să se deschidă în mod natural divinului, de o manieră mai degrabă ... agreabilă, nu-i aşa?
Deschiderea spre feminin nu este neaparat o practică sexuală: ea se exprimă de fiecare dată cînd primim în noi, în profunzime, pe cineva. De exemplu, într-o discuţie, atitudinea yang înseamnă a încerca să convingi pe cineva, a-i schimba cuiva opiniile. Atitudinea yin înseamnă, dimpotrivă, a asculta şi a te pune în rezonanţă cu celălalt încercând să îl înţelegi şi fiind gata să-ţi schimbi convingerile. Observând semnalele ce vin spre noi de la viaţă, ascultându-ne intuiţiile, busola interioară, sunt alte modalităţi de a ne branşa pe latura noastră yin, pe deschiderea spre ceilalţi.
Ceea ce trebuie spus aici este că totul se cere modulat de la o persoană la alta. Unii bărbaţi sunt în mod natural mai yin decât alţii, dar ei uneori sunt supuşi riscului să-i piardă forţa, ceea ce ridică alte probleme, căci virilitatea trece atunci în umbră. Iar unele femei pot fi foarte yang: dacă temerile individuale şi experienţele traumatizante constituie evident un obstacol spre abandon, se poate spune că, din păcate, nici feminismul şi nici modul competitiv al lumii moderne nu încurajează femeile să-şi asume feminitatea. Tocmai de aceea, feminitatea nu este, pentru o mare parte a populaţiei, o valoare fundamentală precum bărbăţia.
Şi, deci, pentru a reveni la ideea mea iniţială, tragedia bărbatului este de a nu fi cunoscut extazul feminin, dar şi cea de a nu fi avut nici măcar ideea că acesta există şi că este posibil. Este raţiunea pentru care bărbaţii abandonează încă de la început ideea că ar putea simţi plăcere fiind atenţi să primească în ei ceea ce vine de la femeie. Dat fiind faptul că se trece printr-o fază de fragilitate (a te deschide către celălalt poate fi periculos), ei nu se cuplează niciodată la elementul yin din ei şi rămân într-o atitudine cel puţin suspectă faţă de această „slăbiciune”. Atunci când se petrece acest eveniment, este evident o plăcere, dar acest lucru este atât de rar! Şi asta tocmai pentru că e departe de gândirea yang, încât majoritatea bărbaţilor au o mare greutate în a conştientiza acest alt aspect al fiinţei lor. Din această cauză bărbaţii foarte yang proiectează energia lor yin către femei foarte yin şi sunt atraşi de femei foarte feminine care, prin relaţie, îi hrănesc cu feminitatea de care ei au atâta nevoie, chiar dacă ei nu conştientizează acest lucru. Eu spun adesea că este foarte frumos un bărbat viril care plânge, căci este întotdeauna debutul unei aventuri, al unui drum individual, în care cele două aspecte ale fiecărei fiinţe, yin-ul şi yang-ul se combină armonios.
Într-o viitoare postare vă voi vorbi despre tragedia femeii: aceea de a crede că plăcerile şi fericirea ei depind de bărbat şi de prezenţa sa.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
vineri, 13 februarie 2009
Extazul feminin- o mare necunoscută (I)
Toată lumea o ştie: există o diferenţă fundamentală, aproape ontologică între bărbat şi femeie. Această diferenţă provine, de fapt, după părerea mea, din experienţa lui yin şi yang, principiul feminin şi principiul masculin. Bărbatul, în mod foarte natural şi în profunzimea fiinţei sale, încarnează principiul masculin, iar femeia, în mod analog, încarnează principiul feminin. Fiecare dintre ei este, bineînţeles un amestec de feminin şi masculin, dar, în general, baza fiecărei fiinţe se situează în propria sa polaritate.
Masculinul, Yang, se caracterizează prin afirmarea permanenţei şi stabilităţii, raţiunea care delimitează şi descompune, obiectivarea şi obiectivitatea, construcţia prin asamblare, capacitatea de a-şi defini scopurile şi de a se menţine în ele, forţa, etc.
Femininul, Yin, este caracterizat prin receptivitate, relaţie, subiectivitate şi intuiţie, naştere, regenerare, schimbare, transformare, senzualitate, etc.
Cu alte cuvinte, masculinul este caracterizat prin forţa creativă în afară de sine, mişcarea mergând de la interior către exterior, iar femininul este deschiderea şi încorporarea celuilalt în sine, mişcarea mergând de la exterior spre interior.
Această diferenţă este trăită în mod particular în actul sexual, în special în poziţia în care bărbatul este deasupra femeii, în mişcare iar femeia primeşte energia bărbatului. Această poziţie, chiar dacă nu există în prea multe variante, este, în acelaşi timp baza polarităţilor fiecăruia, bărbatul fiind activ, yang, iar femeia fiind receptivă, yin, dar în acelaşi timp este o metaforă a două tragedii ontologice pe care le trăiesc atât femeia cât şi bărbatul, fiecare în polaritatea sa:
1). Tragedia bărbatului este aceea de a nu cunoaşte extazul feminin, şi, 2). Tragedia femeii este de a crede că fericirea extatică pe care o trăieşte depinde de bărbat.
Vom analiza în cele ce urmează, fiecare dintre aceste nefericiri.
Mai întâi, nefericirea bărbatului de a nu cunoaşte extazul feminin:
Plăcerea cea mai intensă nu este plăcerea sexuală rezultată din orgasmul părţii genitale. Pentru bărbat ca şi pentru femeie, plăcerea legată de orgasmul la nivelul penisului, respectiv vaginului este limitată în intensitate şi timp. De îndată ce s-a terminat, se revine la starea de dinainte. În acest caz, orgasmul nu transformă, el permite doar să cunoaştem câteva clipe de plăcere. Este doar o avanpremieră, o mică pagină de publicitate plină de promisiuni, dar redusă la câteva secunde. Şi totuşi câte dezlănţuiri pentru această plăcere, câte scandaluri, violuri şi chiar crime au fost provocate de aceste scurte şi limitate clipe. Doar îndrăgostiţii, timp de câteva săptămâni, uneori luni, cunosc o altă plăcere, aproape de uniunea divină despre care voi vorbi mai încolo. Dar asta nu durează decât un timp, timpul pasiunii, pentru a recădea apoi rapid, adesea cu violenţă, ură sau gelozie.
Dar alături de această plăcere sexuală limitată, misticii au descoperit că există o altă plăcere, mai profundă, mai intensă, mai hrănitoare, aproape, dar diferită de sexualitate. Această plăcere extatică ce cuprinde fiinţa, face ca limitele corpului să dispară, deschide inima şi toată fiinţa spre imensitatea divinului, spre uniunea cu Dumnezeu. Ea se exprimă ca o pierdere de sine, ca o disoluţie oceanică, legată de o dragoste profundă faţă de orice fiinţă. Misticii vorbesc adesea folosind cuvinte de dragoste la adresa divinului, poziţionându-se în postură feminină faţă de divin, precum o îndrăgostită faţă de iubitul ei.
Tocmai de aceea, religile monoteiste, patriarhale, au limitat importanţa sexului, făcând din el un păcat atunci când nu era destinat reproducerii şi contrazicând regulile de constituire a cuplurilor. Era preferabil să te împotriveşti plăcerilor corpului, pentru a nu autoriza decât plăcerea mistică a uniunii cu Dumnezeu.
Mulţi dintre căutătorii mistici bărbaţi sunt în căutarea acestei uniuni, trecând de la pierderea individualităţii pentru a ajunge la extaz şi la uitarea de sine. Numeroşi sunt şi cei care au obţinut-o prin meditaţie. Să notăm aici meditaţiile de tip Jnana, fondate pe absorbţie. Alţii o obţin pe alte căi: rugăciune, devoţiune, servicii în folosul altora, etc. În toate cazurile se pune problema depăşirii egoului, de o pierdere a individualităţii, de o uitare de sine legată de o uniune cu ceilalţi ( Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi) sau cu Dumnezeu.
Ciudat, am remarcat că destul de puţine femei caută această stare cu furia şi pasiunea pe care bărbaţii le depun în căutările lor. Şi cum literatura spirituală este mai ales masculină, tot ceea ce se poate citi vorbeşte de depăşirea ego-ului. Dar eu cred că aceasta provine din capacitatea foarte scăzută a bărbatului de a înţelege la modul real psihologia feminină.
Discutând şi trăind cu femei tantrice, mi-am dat seama că, dimpotrivă, această stare de uniune cosmică le este mai naturală decât nouă, bărbaţilor. Dacă ele au o stare normală a sexualităţii si a sănătăţii corporale şi dacă sunt în relaţie cu un bărbat pe care îl iubesc, ele cunosc în sexualitate stări similare şi foarte apropiate cu stările mistice. Asta nu înseamnă că ele ating un extaz la fel de profund de fiecare dată când fac dragoste, dar că lor li se întâmplă relativ frecvent într-o uniune amoroasă profundă să atingă un asemenea nivel. Cu alte cuvinte, femeile pot cunoaşte prin sexualitate experienţe de aceeaşi natură ca şi misticii, fără să recurgă la practici foarte complexe sau dificile. Eu nu spun că toate femeile cunosc astfel de extaz, doar că sunt mai multe femei care ajung la extaz prin sexualitate decât bărbaţi care ating extazul prin asceză şi meditaţie.
Cum este posibilă această stare de fapt? După părerea mea, raţionamentul este foarte simplu: uniunea extatică provine de la polaritatea yin a extazului divin. Efectul extatic al uniunii cosmice se produce pe fondul stării de maximă recepţie şi relaxare profundă. Cu alte cuvinte, cum spun misticii „nimic nu e de făcut” pentru că „a face” e deja un obstacol în calea acestei experienţe. De îndată ce vrei „să faci” extazul dispare, sentimentul de apartenenţă la univers dispare, inima se închide. Doar în dizolvarea ego-ului se produce această transformare, peste care nu poţi fi stăpân. Deci, numai pătrunzând în adâncul feminităţii sale femeia trăieşte în mod „natural” experienţa divinului. Pe măsură ce ea are încredere în iubitul eişi pe măsură ce ea îl simte prezent în univrsul său, ea poate să pătrundă mai profund în ea însăşi, spre fiinţa sa profundă, să se conecteze cu interioritatea sa fizică (yoni sau „grota sacră”) şi psihică, sufletul său, să primească energia iubitului ei şi să realizeze experienţa unificării cu universul său interior dar şi cu cel al iubitului. Este chiar Uniunea Cosmică în care femeia şi bărbatul nu fac decât unulşi ei înşişi nu fac decât unul cu universul.
Dar tragedia bărbatului este aceea de a nu şti ce înseamnă să te deschizi spre celălalt, de a nu fi trăit experienţa de a primi pe celălalt în tine sau chiar de a nu vedea cum este să fii total posedat de o forţă mai mare decât tine. Adesea, el nu ştie că acest lucru poate fi posibil. Şi aceasta nu e doar o experienţă şi atât. Ea este o poartă spre transcendenţă: umple fiinţa, transformă sufletul, deschide către ceilalţi şi spre univers, ea duce la o schimbare de conştiinţă şi percepere a lumii.
Eu nu spun că niciun bărbat nu cunoaşte această experienţă extatică, ci doar că lipsa deschiderii spre yin constituie un obstacol către transcendenţă şi că nu este necesar să treci prin ani de asceză pentru a o atinge şi că practicile tantrice, punând accentul pe uniunea masculin- feminin permit să atingi experienţe extatice chiar mai puternice decât ale misticilor. Dar dacă el face dragoste „normal” adică doar cu vigoarea sa masculină (yang) el nu va putea cunoaşte această stare. (Notă: aceasta nu înseamnă că nu e bine să facem dragoste de manieră yang. Din contră. Energia yang este o minune dacă ea se exprimă în relaţie cu energia feminină. Pentru că Bărbatul rămâne Bărbat. Dar cu toate acestea, energia yang este mai putin transformatoare decât energia yin).
Este, deci, tragedia bărbatului: în mod natural, nu cunoaşte femininul şi deci el treuie să parcurgă un drum considerabil pentru a întâlni divinul. Precum un viteaz cavaler, el porneşte în căutare. Devine călător, discipol, ascet, călugăr... practică exerciţii religioase timp de multe ore, căutând de manieră yang să se abandoneze lui yin. Este în acelaşi timp o pierdere de vreme şi un drum foarte lung pentru a ajunge în profunzimea sinelui său. El trebuie să meargă până la capătul lumii, precum personajul din Alchimistul al lui Coelho pentru a descoperi comoara care este în el însuşi, pentru a se abandona Vieţii. Bărbatul care nu cunoaşte extazul feminin este precum Bodhidharma din legendă, obligat să petreacă ani întregi în faţa unui zid înainte de a i se revela adevărata sa natură de Budha. Calea artelor marţiale, a meditaţiei zen, a ascezei monahale pentru depăşirea ego- ului şi mentalului sunt coordonate yang.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
Masculinul, Yang, se caracterizează prin afirmarea permanenţei şi stabilităţii, raţiunea care delimitează şi descompune, obiectivarea şi obiectivitatea, construcţia prin asamblare, capacitatea de a-şi defini scopurile şi de a se menţine în ele, forţa, etc.
Femininul, Yin, este caracterizat prin receptivitate, relaţie, subiectivitate şi intuiţie, naştere, regenerare, schimbare, transformare, senzualitate, etc.
Cu alte cuvinte, masculinul este caracterizat prin forţa creativă în afară de sine, mişcarea mergând de la interior către exterior, iar femininul este deschiderea şi încorporarea celuilalt în sine, mişcarea mergând de la exterior spre interior.
Această diferenţă este trăită în mod particular în actul sexual, în special în poziţia în care bărbatul este deasupra femeii, în mişcare iar femeia primeşte energia bărbatului. Această poziţie, chiar dacă nu există în prea multe variante, este, în acelaşi timp baza polarităţilor fiecăruia, bărbatul fiind activ, yang, iar femeia fiind receptivă, yin, dar în acelaşi timp este o metaforă a două tragedii ontologice pe care le trăiesc atât femeia cât şi bărbatul, fiecare în polaritatea sa:
1). Tragedia bărbatului este aceea de a nu cunoaşte extazul feminin, şi, 2). Tragedia femeii este de a crede că fericirea extatică pe care o trăieşte depinde de bărbat.
Vom analiza în cele ce urmează, fiecare dintre aceste nefericiri.
Mai întâi, nefericirea bărbatului de a nu cunoaşte extazul feminin:
Plăcerea cea mai intensă nu este plăcerea sexuală rezultată din orgasmul părţii genitale. Pentru bărbat ca şi pentru femeie, plăcerea legată de orgasmul la nivelul penisului, respectiv vaginului este limitată în intensitate şi timp. De îndată ce s-a terminat, se revine la starea de dinainte. În acest caz, orgasmul nu transformă, el permite doar să cunoaştem câteva clipe de plăcere. Este doar o avanpremieră, o mică pagină de publicitate plină de promisiuni, dar redusă la câteva secunde. Şi totuşi câte dezlănţuiri pentru această plăcere, câte scandaluri, violuri şi chiar crime au fost provocate de aceste scurte şi limitate clipe. Doar îndrăgostiţii, timp de câteva săptămâni, uneori luni, cunosc o altă plăcere, aproape de uniunea divină despre care voi vorbi mai încolo. Dar asta nu durează decât un timp, timpul pasiunii, pentru a recădea apoi rapid, adesea cu violenţă, ură sau gelozie.
Dar alături de această plăcere sexuală limitată, misticii au descoperit că există o altă plăcere, mai profundă, mai intensă, mai hrănitoare, aproape, dar diferită de sexualitate. Această plăcere extatică ce cuprinde fiinţa, face ca limitele corpului să dispară, deschide inima şi toată fiinţa spre imensitatea divinului, spre uniunea cu Dumnezeu. Ea se exprimă ca o pierdere de sine, ca o disoluţie oceanică, legată de o dragoste profundă faţă de orice fiinţă. Misticii vorbesc adesea folosind cuvinte de dragoste la adresa divinului, poziţionându-se în postură feminină faţă de divin, precum o îndrăgostită faţă de iubitul ei.
Tocmai de aceea, religile monoteiste, patriarhale, au limitat importanţa sexului, făcând din el un păcat atunci când nu era destinat reproducerii şi contrazicând regulile de constituire a cuplurilor. Era preferabil să te împotriveşti plăcerilor corpului, pentru a nu autoriza decât plăcerea mistică a uniunii cu Dumnezeu.
Mulţi dintre căutătorii mistici bărbaţi sunt în căutarea acestei uniuni, trecând de la pierderea individualităţii pentru a ajunge la extaz şi la uitarea de sine. Numeroşi sunt şi cei care au obţinut-o prin meditaţie. Să notăm aici meditaţiile de tip Jnana, fondate pe absorbţie. Alţii o obţin pe alte căi: rugăciune, devoţiune, servicii în folosul altora, etc. În toate cazurile se pune problema depăşirii egoului, de o pierdere a individualităţii, de o uitare de sine legată de o uniune cu ceilalţi ( Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi) sau cu Dumnezeu.
Ciudat, am remarcat că destul de puţine femei caută această stare cu furia şi pasiunea pe care bărbaţii le depun în căutările lor. Şi cum literatura spirituală este mai ales masculină, tot ceea ce se poate citi vorbeşte de depăşirea ego-ului. Dar eu cred că aceasta provine din capacitatea foarte scăzută a bărbatului de a înţelege la modul real psihologia feminină.
Discutând şi trăind cu femei tantrice, mi-am dat seama că, dimpotrivă, această stare de uniune cosmică le este mai naturală decât nouă, bărbaţilor. Dacă ele au o stare normală a sexualităţii si a sănătăţii corporale şi dacă sunt în relaţie cu un bărbat pe care îl iubesc, ele cunosc în sexualitate stări similare şi foarte apropiate cu stările mistice. Asta nu înseamnă că ele ating un extaz la fel de profund de fiecare dată când fac dragoste, dar că lor li se întâmplă relativ frecvent într-o uniune amoroasă profundă să atingă un asemenea nivel. Cu alte cuvinte, femeile pot cunoaşte prin sexualitate experienţe de aceeaşi natură ca şi misticii, fără să recurgă la practici foarte complexe sau dificile. Eu nu spun că toate femeile cunosc astfel de extaz, doar că sunt mai multe femei care ajung la extaz prin sexualitate decât bărbaţi care ating extazul prin asceză şi meditaţie.
Cum este posibilă această stare de fapt? După părerea mea, raţionamentul este foarte simplu: uniunea extatică provine de la polaritatea yin a extazului divin. Efectul extatic al uniunii cosmice se produce pe fondul stării de maximă recepţie şi relaxare profundă. Cu alte cuvinte, cum spun misticii „nimic nu e de făcut” pentru că „a face” e deja un obstacol în calea acestei experienţe. De îndată ce vrei „să faci” extazul dispare, sentimentul de apartenenţă la univers dispare, inima se închide. Doar în dizolvarea ego-ului se produce această transformare, peste care nu poţi fi stăpân. Deci, numai pătrunzând în adâncul feminităţii sale femeia trăieşte în mod „natural” experienţa divinului. Pe măsură ce ea are încredere în iubitul eişi pe măsură ce ea îl simte prezent în univrsul său, ea poate să pătrundă mai profund în ea însăşi, spre fiinţa sa profundă, să se conecteze cu interioritatea sa fizică (yoni sau „grota sacră”) şi psihică, sufletul său, să primească energia iubitului ei şi să realizeze experienţa unificării cu universul său interior dar şi cu cel al iubitului. Este chiar Uniunea Cosmică în care femeia şi bărbatul nu fac decât unulşi ei înşişi nu fac decât unul cu universul.
Dar tragedia bărbatului este aceea de a nu şti ce înseamnă să te deschizi spre celălalt, de a nu fi trăit experienţa de a primi pe celălalt în tine sau chiar de a nu vedea cum este să fii total posedat de o forţă mai mare decât tine. Adesea, el nu ştie că acest lucru poate fi posibil. Şi aceasta nu e doar o experienţă şi atât. Ea este o poartă spre transcendenţă: umple fiinţa, transformă sufletul, deschide către ceilalţi şi spre univers, ea duce la o schimbare de conştiinţă şi percepere a lumii.
Eu nu spun că niciun bărbat nu cunoaşte această experienţă extatică, ci doar că lipsa deschiderii spre yin constituie un obstacol către transcendenţă şi că nu este necesar să treci prin ani de asceză pentru a o atinge şi că practicile tantrice, punând accentul pe uniunea masculin- feminin permit să atingi experienţe extatice chiar mai puternice decât ale misticilor. Dar dacă el face dragoste „normal” adică doar cu vigoarea sa masculină (yang) el nu va putea cunoaşte această stare. (Notă: aceasta nu înseamnă că nu e bine să facem dragoste de manieră yang. Din contră. Energia yang este o minune dacă ea se exprimă în relaţie cu energia feminină. Pentru că Bărbatul rămâne Bărbat. Dar cu toate acestea, energia yang este mai putin transformatoare decât energia yin).
Este, deci, tragedia bărbatului: în mod natural, nu cunoaşte femininul şi deci el treuie să parcurgă un drum considerabil pentru a întâlni divinul. Precum un viteaz cavaler, el porneşte în căutare. Devine călător, discipol, ascet, călugăr... practică exerciţii religioase timp de multe ore, căutând de manieră yang să se abandoneze lui yin. Este în acelaşi timp o pierdere de vreme şi un drum foarte lung pentru a ajunge în profunzimea sinelui său. El trebuie să meargă până la capătul lumii, precum personajul din Alchimistul al lui Coelho pentru a descoperi comoara care este în el însuşi, pentru a se abandona Vieţii. Bărbatul care nu cunoaşte extazul feminin este precum Bodhidharma din legendă, obligat să petreacă ani întregi în faţa unui zid înainte de a i se revela adevărata sa natură de Budha. Calea artelor marţiale, a meditaţiei zen, a ascezei monahale pentru depăşirea ego- ului şi mentalului sunt coordonate yang.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )
luni, 2 februarie 2009
Qui aime quand je t’aime
Iubirea şi dorinţa sexuală sunt două forţe diferite? Una este definită prin cealaltă sau sunt forţe distincte? Ce diferenţă există între dragoste şi sexualitate? Dacă ceea ce leagă două persoane am putea numi ,, forme relaţionale”, atunci dragostea şi sexualitatea ar fi forme relaţionale esenţiale.
Dacă am lua lucrurile de la origini, relaţionarea cu celălalt urmează o evoluţie şi această evoluţie se pliază în general pe evoluţia individului, de la copil la adult sau pe cea a umanităţii în ansamblul său. Chiar dacă avem din ce în ce mai mult tendinţa să uităm , trebuie să păstrăm ideea că sexualitatea şi dragostea sunt aliate în cazul reproducerii. Dacă părinţii noştri nu se îndrăgosteau, noi nu am fi putut discuta aici despre acest subiect. Putem de asemenea să spunem că formele amoroase sunt corelaţii psihice ale acestei necesităţi de procreere şi în acest caz putem vorbi de o impulsiune evolutivă fundamentală. Dorinţa sexuală- amoroasă nu este o nevoie fundamentală în sensul în care omul are nevoie de hrană şi apă pentru a supravieţui ca individ. Poţi trăi fără sexualitate şi fără dragoste. Este, deci, mai mult decât o nevoie a speciei sau grupului de a se perpetua. Dar cu toate că nu e vorba de o nevoie vitală, fiecare vede acest impuls evolutiv ca o pulsiune sub forma dorinţei sau iubirii şi, mai degrabă, este vorba de nişte lucruri care ne depăşesc, care sunt mai presus de noi înşine.
Dar acest impuls care ne depăşeşte nu ţine doar de sex şi de inimă: există o altă dorinţă care ne locuieşte şi pe care am putea-o numi dorinţăa spiritului, acea dorinţă de a da un sens vieţii, întrebându-ne despre sensul existenţei si cochetând cu o posibilă transcendenţă. Acest impuls, într-o formă sau alta, mai ales sub o formă religioasă, a fost sufletul dezvoltării umanităţii.
Putem deci spune că există trei mari impulsuri umane care servesc tendinţa evolutivă a umanităţii: sexual, emoţional şi spiritual. Primul este cel mai puternic, pentru că el ne împinge unul spre celălalt cu o forţă extraordinară. E suficient să privim în trecut sau să vedem câţi din cei ce au renunţat total la sexualitate trăiesc în final atât de greu această renunţare. Pentru că acest impuls al sexualităţii este înscris în sufletul fiinţei noastre, în fiecare celulă a corpului nostru.
Pentru alţii, inima este o forţă puternică ce leagă fiinţele printr-o dragoste care merge mult dincolo de dependenţă. Dragostea maternă sau paternă, frăţească, dragostea pasională între doi iubiţi, etc. J.-Y. LeLoup şi Catherine Bensaïd au propus o scară a iubiriicare integrează şi sexualitatea, în cartea lor "Qui aime quand je t’aime" .
Această scară este foarte interesantă căci ea permite să demonstrăm că există forme relaţionale diferite şi că ele sunt forme ale iubirii. Se ştie, limbajul îndrăgostiţilor este sărac în raport cu ansamblul stărilor pe care le trăim, dar aceşti autori, definind această scară şi denumind fiecare nivel al său permit să ne facem o idee mai clară despre ce înseamnă dragostea şi sexualitatea.
In sfârşit, spiritualul e un impuls care ne pune în afara a ceea ce insemnăm noi înşine, dincolo de ego-ol nostru, ne împinge către sursă, către elevare spirituală.
Pe măsură ce urcăm o scara, o alta mai elevată apare şi pulsiunea iniţială estte transformată într-una mai elevată, iar conştienţa creşte. Aceste trei impulsuri sunt legate de două forme de elan. Prima forma este forţa pământului, ca fundament, care face să apară în noi structuri şi mecanisme noi. Este forţa care stă la originea atracţiei sexuale şi reproducerii. Dar există şi o altă forţă care vine de sus. Ea ne trage mereu spre înălţime, spre transcendenţă, către o depăşire a propriei noastre biologii, fiind in acelaşi timp adâncită în biologic. Această forţă o putem numi Dumnezeu, dacă suntem credincioşi, sau putem să-i spunem Spirit, cel care, asa cum spune Hegel, tinde să se întâlnească pe sine însuşi. Şi aceste două forţe, aceste două tendinţe se regăsesc in fiecare inimă şi în fiecare iubire. Din această cauză, daca sexul este mai degrabă răspunzător de selecţia naturală iar spiritul de transcendenţă, inima le leaga pe amândouă şi constituie creuzetul acestei intâlniri: locul unde Shiva o întâlneşte pe Shakti, locul de unde pleaca unitatea fiinţei în totalitate.
Asta nu înseamnă că această forţă ascensională nu este prezentă fizic: în fapt, ea este înscrisă în inimă chiar prin constante fizice. Ea e trăită ca ceva ce vine din inălţime şi ne antrenează spre o mai mare transcendenţă. Este, în final, emergenţa conştiinţei în fiinţă, care este atunci responsabilă de această elevare.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/2008/04/impulsion-volutive-sexe-coeur-esprit.html )
Dacă am lua lucrurile de la origini, relaţionarea cu celălalt urmează o evoluţie şi această evoluţie se pliază în general pe evoluţia individului, de la copil la adult sau pe cea a umanităţii în ansamblul său. Chiar dacă avem din ce în ce mai mult tendinţa să uităm , trebuie să păstrăm ideea că sexualitatea şi dragostea sunt aliate în cazul reproducerii. Dacă părinţii noştri nu se îndrăgosteau, noi nu am fi putut discuta aici despre acest subiect. Putem de asemenea să spunem că formele amoroase sunt corelaţii psihice ale acestei necesităţi de procreere şi în acest caz putem vorbi de o impulsiune evolutivă fundamentală. Dorinţa sexuală- amoroasă nu este o nevoie fundamentală în sensul în care omul are nevoie de hrană şi apă pentru a supravieţui ca individ. Poţi trăi fără sexualitate şi fără dragoste. Este, deci, mai mult decât o nevoie a speciei sau grupului de a se perpetua. Dar cu toate că nu e vorba de o nevoie vitală, fiecare vede acest impuls evolutiv ca o pulsiune sub forma dorinţei sau iubirii şi, mai degrabă, este vorba de nişte lucruri care ne depăşesc, care sunt mai presus de noi înşine.
Dar acest impuls care ne depăşeşte nu ţine doar de sex şi de inimă: există o altă dorinţă care ne locuieşte şi pe care am putea-o numi dorinţăa spiritului, acea dorinţă de a da un sens vieţii, întrebându-ne despre sensul existenţei si cochetând cu o posibilă transcendenţă. Acest impuls, într-o formă sau alta, mai ales sub o formă religioasă, a fost sufletul dezvoltării umanităţii.
Putem deci spune că există trei mari impulsuri umane care servesc tendinţa evolutivă a umanităţii: sexual, emoţional şi spiritual. Primul este cel mai puternic, pentru că el ne împinge unul spre celălalt cu o forţă extraordinară. E suficient să privim în trecut sau să vedem câţi din cei ce au renunţat total la sexualitate trăiesc în final atât de greu această renunţare. Pentru că acest impuls al sexualităţii este înscris în sufletul fiinţei noastre, în fiecare celulă a corpului nostru.
Pentru alţii, inima este o forţă puternică ce leagă fiinţele printr-o dragoste care merge mult dincolo de dependenţă. Dragostea maternă sau paternă, frăţească, dragostea pasională între doi iubiţi, etc. J.-Y. LeLoup şi Catherine Bensaïd au propus o scară a iubiriicare integrează şi sexualitatea, în cartea lor "Qui aime quand je t’aime" .
Această scară este foarte interesantă căci ea permite să demonstrăm că există forme relaţionale diferite şi că ele sunt forme ale iubirii. Se ştie, limbajul îndrăgostiţilor este sărac în raport cu ansamblul stărilor pe care le trăim, dar aceşti autori, definind această scară şi denumind fiecare nivel al său permit să ne facem o idee mai clară despre ce înseamnă dragostea şi sexualitatea.
In sfârşit, spiritualul e un impuls care ne pune în afara a ceea ce insemnăm noi înşine, dincolo de ego-ol nostru, ne împinge către sursă, către elevare spirituală.
Pe măsură ce urcăm o scara, o alta mai elevată apare şi pulsiunea iniţială estte transformată într-una mai elevată, iar conştienţa creşte. Aceste trei impulsuri sunt legate de două forme de elan. Prima forma este forţa pământului, ca fundament, care face să apară în noi structuri şi mecanisme noi. Este forţa care stă la originea atracţiei sexuale şi reproducerii. Dar există şi o altă forţă care vine de sus. Ea ne trage mereu spre înălţime, spre transcendenţă, către o depăşire a propriei noastre biologii, fiind in acelaşi timp adâncită în biologic. Această forţă o putem numi Dumnezeu, dacă suntem credincioşi, sau putem să-i spunem Spirit, cel care, asa cum spune Hegel, tinde să se întâlnească pe sine însuşi. Şi aceste două forţe, aceste două tendinţe se regăsesc in fiecare inimă şi în fiecare iubire. Din această cauză, daca sexul este mai degrabă răspunzător de selecţia naturală iar spiritul de transcendenţă, inima le leaga pe amândouă şi constituie creuzetul acestei intâlniri: locul unde Shiva o întâlneşte pe Shakti, locul de unde pleaca unitatea fiinţei în totalitate.
Asta nu înseamnă că această forţă ascensională nu este prezentă fizic: în fapt, ea este înscrisă în inimă chiar prin constante fizice. Ea e trăită ca ceva ce vine din inălţime şi ne antrenează spre o mai mare transcendenţă. Este, în final, emergenţa conştiinţei în fiinţă, care este atunci responsabilă de această elevare.
(traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/2008/04/impulsion-volutive-sexe-coeur-esprit.html )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
