Relaţia tantrică; frânele (I)

Ce ar însemna relaţia tantrică între un bărbat şi o femeie? Ce o distinge de o relaţie mai ,,clasică”?

Ca în toate cazurile când avem de-a face cu o noţiune nouă, limbajul obişnuit nu e foarte precis iar, pe de altă parte, când vine vorba de TANTRA definiţiile nu sunt esenţiale căci TANTRA nu este o ştiinţă, ci un mod de viaţă. În fond, pentru a o înţelege trebuie s-o trăieşti, să ai experienţa ei. Aş putea spune că relaţia tantrică este o relaţie de contact intim profund, ţinând cont de dimensiunile fizice, emoţionale şi spirituale pe care le implică şi care nu este fondată pe teamă sau frustrare. Spunând aceasta, nu am spus nimic, de fapt, căci atunci fiecare dintre noi poate spune că întreţinem relaţii tantrice cu cel/cea pe care il/o iubeşte. Numai că nu toţi dintre noi ţinem cont de importanţa temerilor şi frustrărilor pe care o relaţie ni le aduce.

De fapt, cea mai mare parte a relaţiilor noastre amoroase sunt marcate de temerile şi frustrările noastre. Noi îl percepem astfel pe celălalt ca pe cel care ar putea să ne aducă fericirea: ,,dacă aş face dragoste cu ea atunci aş fi cu adevărat un bărbat”, ,,dacă s-ar îndrăgosti de mine atunci aş fi nebună de bucurie”. Observăm o bucurie foarte intensă legată de realizarea dorinţelor, sau, mai exact de satisfacerea apetitului sexual.
Adesea, atunci când spunem că suntem în căutarea dregostei sau că vrem să intrăm într-o relaţie cu cineva, noi căutăm să fim iubiţi, să fim doriţi, să fim obiectul dorinţei celuilalt, ca să vorbim ca şi psihanaliştii, cu alte cuvinte, să fim sub lupa dragostei celuilalt, pentru a reedita acea dragoste pe care o primeam când eram copii. Dacă el (ea) ne iubeşte, este pentru că noi merităm acest lucru. Ne e teamă să ne privim, să intrăm în intimitatea noastră; dorim mai degrabă să fim liniştiţi şi mai ales să evităm să vedem lucrurile uluitoare ce ne locuiesc.
Avem o mulţime de temeri care sunt, cert, cele mai importante motoare ale vieţii noastre psihice. Dar dintre ele, unele revin mai des decât altele şi acestea sunt cel mai adesea legate de poziţia noastră faţă de sexul opus.
Femeile poartă în ele o teamă ancestrală de viol şi de abuzul sexual în toate formele sale. Unele au trăit personal această experienţă şi este de înţeles cum acest traumatism influenţează negativ raporturile lor cu bărbaţii. Dar chiar şi cele care nu au trecut prin aceste experienţe manifestă teama de abuz sexual datorită violenţelor suferite de femei în decursul timpului, transmise din generaţie în generaţie. Aceste temeri au deci raţiuile lor de a se manifesta şi adesea comportamentul asociat lor face ca pericolul să fie evitat. Dar adesea, chiar dacă pericolul nu mai există, teama rămâne. Din această cauză unele femei dezvoltă un fel de carapace, armură, care le împiedică să intre în contact cu bărbaţii într-un mod direct şi simplu.
Altă frică, foarte curentă atât la femei cât şi la bărbaţi este frica de abandon. Noi trăim ca şi cum am fi încă mici, slabi şi fragili şi am avea nevoie de părinţi ca să ne protejeze. Poate că fiind copii, nu am avut destulă siguranţă afectivă, poate că părinţii nu au manifestat un comportament foarte grijuliu asupra noastră atunci când încă eram bebeluşi sau poate că această teamă ne-a fost transmisă chiar de către părinţi, aşa cum ei au moştenit-o la rândul lor. Oricare ar fi cauza, traiul în singurătate şi teama de abandon este una din angoasele cele mai apăsătoare care ne determină să căutăm cu orice preţ un partener. Încă o dată relaţia vine să atenueze spaimele noastre şi eventual să vindece o rană.(va urma)