Evoluţia taoistă în cuplu şi căutarea iubirii

"Ce păcat! Un vârf de munte atît de mic, cât un inch la pătrat, a fost sursa marilor inspiraţii şi mizerii secole întregi", spunea un poet chinez despre obsesia bărbatului legată de sexul femeii.

Mii de cărţi au fost scrise pentru a ajuta bărbaţii şi femeile să-şi rezolve problemele legate de împlinirea în dragoste. Printre acestea, Secretele taoiste ale iubirii nu constituie doar un tratat filosofic asupra extazului în iubirea orientală, ci este o carte pragmatică, ce sintetizează învăţăturile secrete a patru maeştri taoişti, asimilate de către maestrul Mantak Chia în 15 ani de studiu şi călătorii în Orientul Îndepărtat. Despre aceste secrete ne-a vorbit şi dl Adrian Cranta, psiholog, instructor Tao: "Cele mai multe cărţi taoiste omit prezentarea modului în care are loc transformarea energiei conţinute în fluidul seminal, unde să fie depozitată energia sexuală în corp, cum să fie schimbată în cele mai bune condiţii cu femeia, oferind informaţii superficiale cu privire la reţinerea fluidului seminal. Maestrul Mantak Chia sintetizează practicile taoiste vechi într-o metodă simplă dar puternică, uşor asimilabilă de către occidentali. Oricine doreşte să înveţe şi să aplice această metodă, trebuie să studieze cartea maestrului Chia".  După cum ne-a spus dl Adrian Cranta, psiholog, instructor Tao, lipsa echilibrului în plan sexual dintre femeie şi bărbat este clară. Taoiştii spun că esenţa Yin este aproape nelimitată, în timp ce bărbatul este deja limitat, pentru că esenţa Yang este uşor de pierdut prin lichidul seminal. "În Tao, energia sexuală este considerată esenţa vieţii. Noi, taoişii, o numim şi energie vitală. Se ştie că modalitatea principală de pierdere a energiei la bărbaţi este prin pierderea fluidului seminal. În schimb, femeile pierd puţină energie sexuală prin orgasm. Energia lor se pierde prin menstruaţie şi graviditate. Or, în studiul lor asupra naturii sexului, maeştrii taoişti au descoperit o modalitate de control şi utilizare a energiei sexuale. Bărbaţii şi femeile învaţă cum să aibă un orgasm total al corpului şi al sufletului fără pierderea la întîmplare a energiei sexuale vitale. Sexual, femeia este mai puternică decît bărbatul. Efectele acestei inegalităţi biologice sînt profunde. Cei mai mulţi bărbaţi sînt îngroziţi de infinita capacitate sexuală a femeii, fiind în acelaşi timp şi fascinaţi de ea. Efectul asupra bărbatului constă într-un simţămînt de inferioritate sexuală şi cauzează încercarea lui de a compensa acest lucru cu alte puteri. Corectînd acest dezechilibru sexual, se obţin beneficii în stabilirea unei relaţii armonioase, bazată pe sănătate şi împlinire spirituală".

Declinul religiei în vest a apărut cînd experienţa sexuală a devenit mai puternică decît experienţa spirituală oferită de religie. Curentul de reînnoire religioasă din vest se datorează, în parte, epuizării sexuale care a urmat exceselor revoluţiei sexuale. Sexul a devenit un drog, un fel de opium pentru înlăturarea neîmplinirii de sine. Completa libertate sexuală nu a răspuns nevoii de împlinire a omului. Astăzi, oamenii se reîntorc la căsătorie sau la religie, pentru a căuta sentimentul absolutului. Taoiştii recomandă căsătoria ca soluţie a regăsirii de sine, pentru că doar astfel se realizează mariajul energiilor subtile Yin şi Yang. În acest sens, vechii chinezi au dezvoltat metode rafinate de creştere a vitalităţii sexuale.

Premisa taoistă este că puţine persoane pot înţelege secretul dobîndirii complete a puterii sexuale, care este "adormită" în profunzimile fiinţei noastre. Pentru omul obişnuit este o adevărată revoluţie să gîndească şi să creadă că poate să se bucure de o plăcere adîncă şi radiantă, care străbate din miezul fiinţei sale - aceasta fiind o experienţă superioară orgasmului genital: "Orgasmul sufletesc şi trupesc total cultivat de taoişti este considerat excepţional. Acest "orgasm superior" poate fi cunoscut doar cînd se renunţă la a pune accent pe orgasmul "normal" sau genital, care-i preocupă atît de mult pe sexologi. Primele trei stadii ale "cultivării taoiste în cuplu" sînt că bărbatul învaţă să-şi menţină erecţia cît timp doreşte; bărbatul şi femeia redirijează energia sexuală, prin canale specifice ale corpului, către regiuni mai înalte, spre creier şi glande; bărbatul interschimbă surplusul său de energie cu energia complementară a femeii. Prin practicarea controlului anumitor muşchi, tendoane sau fascii ale zonei aflate la baza trunchiului şi prin difuzarea dirijată a energiei sexuale în întregul corp, se poate realiza retenţia fluidului seminal, trăind în acelaşi timp stări de plăcere de o infinită varietate. Într-adevăr, stările de încîntare trăite în acest mod sînt foarte diferite de plăcerea fizică obişnuită, fiind atît de intense încît, adesea, pot conduce fiinţa către trezirea spirituală".

Prin folosirea energiei sexuale, spun taoiştii, se intră în posesia celui mai mare cadou al vieţii - libertatea dragostei: "La nivel esoteric, actele de iubire umane sînt transformările spontane ale esenţei noastre. Esenţa noastră, miezul sufletului nostru, este stocată la nivel fizic în corpul nostru ca energie a lichidului seminal sau a ovarului. Cînd iubim pe cineva, nu numai că-l ajutăm prin aceasta, dar şi transformăm o anumită cantitate din esenţa noastră într-o altă energie, mai elevată. Astfel, taoiştii vad energia sexuală ca o sursă primară a forţei dragostei umane. Scopul ultim în Tao este de a permite energiilor primare să ne umple toate dorinţele, emoţiile şi gîndurile, readucîndu-le în starea lor originară de spirit pur".

Mai întîi de toate, secretele taoiste ale iubirii trebuie stăpînite şi relevate atunci cînd transformarea energiei sexuale este experimentată ca o putere creativă naturală a fiinţei umane, la fel de uşoară ca mersul sau vorbirea. Atunci, plăcerea sexuală poate fi minunată, dincolo de orgasm, iar gingăşia iubirii poate fi dincolo de orice imaginaţie. 

  Sursa: http://www.evenimentul.ro/articol/evolutia-taoista-in-cuplu-si-cautarea-iubirii-0.html

Elemente de magie sexuală: energia aspiratoare a femeii

Când D'Annunzio, în legătură cu unul din personajele sale feminine, spune: ,,Ca şi cum tot corpul femeii ar fi dobândit calitatea unei guri care suge" (în Il Fuocco), este vorba de ceva ce nu se realizează doar în plan subtil, ca gest care exprimă cel mai bine esenţa feminină. În realitate, anticii recunoscuseră deja o participare activă specială a femeii în acuplare. Şi Aristotel a vorbit de un mod al ei de a aspira fluidul seminal. Această teorie este astăzi recunoscută deja de mulţi ca fiind exactă în latura ei fiziologică: se admite existenţa unor contracţii ritmice ale vaginului şi ale uterului ca într-o operaţie de aspirare sau sugere, existenţa unui automatism spasmodic cu un peristaltism al său special, bazat pe unde tonice speciale cu ritm lent, sub forma unei absorbţii prin aspirare sau sugere. Un asemenea comportament somatic e confirmat actualmente numai la un înalt grad de sexuare a femeii, chiar dacă anticii, nu fără motiv, îl considerau drept un fenomen general. E de înţeles că, de-a lungul istoriei s-a produs un fel de atrofie fiziologică a ceea ce, la femeie, putea corespunde cu o sexuare completă sau cu o aproximare maximă de ,,femeie absolută". Astfel, în Orientul antic a putut fi valabilă afirmaţia că ,,senzualitatea femeii e de opt ori mai mare decât cea a bărbatului." 

Asimilarea prin sugere, pe acest plan de reflexe fizice, are apoi o expresie liminală într-un fapt rămas încă obscur din punct de vedere fiziologic: mirosul de spermă pe care uneori îl emană femeia din zone ale corpului depărtate de organele genitale la scurt timp după acuplare.

În zilele noastre, fenomenul este ignorat, tocmai pentru că extrem de puţine femei manifestă acest automatism sexual. Totuşi, acolo unde el se manifestă, devine preocupant pentru cuplu în ce măsură aceste energii ajută sau, dimpotrivă, pun probleme de dinamică sexuală şi armonizare erotică. Există premisa de bun simţ că orice creaţie iniţială are o finalitate spirituală. Se pare că în vechile tradiţii, în special în tantrism, aceste particularităţi feminine erau binecunoscute. În cadrul unui cuplu tantric, unde bărbatul deţine controlul perfect al energiei sexuale şi angrenează tehnici de transmutare şi sublimare cu continenţă sexuală, energiile feminine de absorbţie sunt alchimizate sau neutralizate.

Rămâne să presupunem, deocamdată, că, din punctul de vedere al semnificaţiei ezoterice, aceste ,,date" înscrise în zestrea iniţială a femeii conduc spre un anume activism sexual al femeii, negat însă de-a lungul istoriei şi aruncat în derizoriu, alături de celelalte valori spirituale şi iniţiatice ale sexualităţii.

Introducere în magia sexuală

Momentul plăcerii extreme, conform gândirii comune, este excesiv de limitat şi constrângător şi, prin urmare, ne îndepărtează de extazul sexual. Extazul este o experienţă foarte dificil de exprimat, el fiind în acelaşi timp de natură sexuală dar şi mistică. Sunt cele două aspecte ale interiorităţii noastre intime.

În tradiţia TANTRA, toate eforturile aspiranţilor la starea de extaz beatific conduc către un imperativ fundamental: acela de a nu elimina energia sexuală care se difuzează în corpul bărbatului, odată cu eliminarea seminală. E important să subliniem aici că, în opinia Orientului, bărbatul occidental nu cunoaşte orgasmul real. În Occident se crede îndeobşte că senzaţia agreabilă post-ejaculatorie este, de fapt, orgasmul. Dar se pare că nu este aşa: adevăratul orgasm constă în Extaz, spun tantricii. Totuşi, nu este suficient să fie aplicate diverse tehnici de non-ejaculare sau retenţie de spermă pentru a accede la extaz. Se pune problema adoptării unei atitudini interne în sensul unui recurs la integralitate. Cu alte cuvinte, omul este chemat nu doar să-şi asume condiţia sa ontologică bipolară: spirit şi materie, dar să o şi manifeste cu armonie. Dacă în timpul actului amoros noi nu accedem la structurile noastre vitale şi spirituale în aceeaşi măsură, nu vom avea şansa unei experienţe extatice.

În acest punct intervine magia sexuală, opera alchimică de transformare a spermei în energie creativă care să traverseze coloana vertebrală pentru a umple aura cu focul divin şi pentru a începe un act de creaţie. Această energie creativă face ca structurile noastre astrale, denumite de alchimişti Corpuri Solare, să se regenereze şi să se reactiveze.

Îndrăgostiţii sunt atraşi unul de celălalt tot prin magie sexuală, tradusă la nivel fizic prin magnetism sexual. La nivelul plexului, prin Anahatha Chakra, energia ascensionată se dezvoltă, se amplifică, stimulată de atingerile celor doi îndrăgostiţi. În acelaşi timp, fluxul continuu de energie în mişcare face ca şi energia vitală să se amplifice. Ceea ce e uimitor e că, pe măsură ce energia bazală creşte şi excitaţia se amplifică, structurile superioare se expansionează la rândul lor: sufletul se umple şi spiritul se deschide spre energia divină care începe să ,, umple” pe cei doi îndrăgostiţi. Aceste senzaţii sunt precum o hrană pentru trup şi suflet. Se resimte clar o senzaţie de hrănire şi umplere.

Bucuria extatică a bărbatului tantric ţine de ,,ştiinţa” lui de a menţine constantă excitaţia, spiritul sexualităţii fizice, dar şi de a susţine spiritualitatea cea mai pură, ca şi când actul sexual ar fi o adevărată ceremonie mistică de adoraţie a Femeii (Shakti). El se uneşte cu femeia într-un dans al bucuriei şi încântării, dans ce poate dura ore în şir, dăruindu-se femeii şi bucurându-se de ceea ce ea îi oferă. Prin recursul la sacralitate, bărbatul obţine un important dar, poate cel mai râvnit: controlul ejaculării.

Fuziunea amoroasă tantrică este o cheie magică prin care ne menţinem corpul sănătos şi ne prelungim viaţa: acest magnetism constant este o sursă de sănătate. Şi aceasta nu doar pentru că hormonii bazici generează viaţa, ci pentru că schimbul afectiv, erotic dintre bărbat şi femeie, senzaţiile mereu noi şi autentice din timpul actului amoros fac viaţa mai frumoasă şi mai savuroasă.

Din amestecul inteligent dintre dorinţa sexuală şi entuziasmul spiritual se naşte aspiraţia spre sexualitatea magică. Avem nevoie urgentă să ieşim din curentul sumbru al uniunilor fizice comune şi vulgare şi să intrăm în sfera luminoasă a regăsirii unuia prin celălalt. Magia sexuală transfigurează fiinţa şi uneşte trupul cu sufletul. Nu sunt capabile de magie sexuală decât fiinţele care au ales să lupte cu dualismul şi cu viziunea comună asupra existenţei, dotate cu lumină interioară, absolut eliberate de prejudecăţi, ipocrizie, criticism, negativism. Dar cheia- şi pentru această poartă- nu este raţiunea, ci tot dragostea.

Omul este condamnat să dorească? ( I )

Dorinţa este un subiect care, încă din zorii gândirii filozofice, a dat naştere la controverse. Dorinţa, în general considerată ca o expresie a unei lipse, este în mod curent combătută de filozofii şi înţelepţii Istoriei. Astfel, Schopenhauer afirma în opera sa Lumea ca voinţă şi reprezentare : ,,Din moment ce suntem subiectul dorinţei, nu există pentru noi nici fericire durabilă nici linişte.”

Problema pe care vrem s-o punem în discuţie este dacă omul poate scăpa de dorinţă sau este condamnat să dorească şi, în acest din urma caz, care sunt modalităţile acestei condamnări şi cum poate fi ea nuanţată. Vom vedea în primul rând în ce măsură anularea dorinţei este un obiectiv rezonabil, apoi în ce măsură dorinţa este un element fundamental în viaţa omului. În sfârşit, vom vedea în ce măsură este posibil să o stăpânim şi să o depăşim pentru a acţiona conform binelui şi pentru a accede la fericire.

Înainte de toate, să definim dorinţa şi să o separăm de termenii de care limbajul curent are tendinţa să o lege. Într-o scrisoare pe care Epicur o adreseaza lui Ménécée, Epicur scria: ,, Trebuie să ne dăm seama că printre dorinţele noastre unele sunt naturale, altele false şi că, printre dorinţele naturale unele sunt necesare iar altele nu.” Diferenţa se face, deci, în raport cu natura, cu fiinţa constitutivă a omului. Vorbim deci de dorinţele naturale ale omului, adică de nevoi. Acestea ne sunt salvatoare şi nu ajungem să le respingem decât la moarte. În plus, ele nu au decât funcţia de a restabili echilibrul corporal.

Lor li se opun dorinţele false, deşarte, ca să-l cităm pe Epicur, care sunt motivate de emoţiile noastre, gândurile noastre şi, în general, de conştiinţa noastră. Husserl arată că latura intenţională a conştiinţei noastre ne împinge să dorim. Exemplul utilizat de Sartre în Fiinţă şi Neant este grăitor: ,,Dacă nu găsesc decât treizeci de cenţi, este pentru că mă aştept să găsesc o mie cinci sute de franci.” Şi de data aceasta este intenţionalitatea conştiinţei cea care provoacă în mine aşteptări de la care decurg decepţiile. De la acest aspect al dorinţei umane pleacă tema noastră de reflecţie.

Putem considera că acest tip de dorinţă este un obstacol în calea fericirii. Într-adevăr, Pascal în cugetarea sa 172 scrie: ,, Astfel, noi nu trăim niciodată, ci aşteptăm să trăim; şi, aşteptând mereu să fim fericiţi, este inevitabil să nu fim niciodată”. Într-adevăr, dorinţa este în mod continuu îndreptată spre viitor şi, prin aceasta, chiar trecerea pe lângă fericire nu poate fi trăită decât dacă am trăi în prezent. Creând o distorsiune temporală cu realitatea, dorinţa mă îndepărtează de mine însumi şi mă proiectează în viitor. De aici, apare tristeţea, pentru că eu îmi dau seama că lucrurile nu se petrec aşa cum mi le imaginasem.

Epicur propovăduieşte respingerea pur şi simplu a acestor aşteptări. După Epicur, nefericirea omului este consecinţa a două calamităţi: dorinţa şi frica. Este suficient, deci, ca omul să-şi dea seama că aceste tulburări sunt de provenienţă imaginară pentru a se vindeca de nefericire. Nesatisfăcându-şi decât nevoile naturale necesare, subiectul este în aponie, aceasta însemnând plenitudinea totală a unui corp satisfăcut. ,,Toată agitaţia sufletului se linişteşte, fiinţa trăind doar pentru a se indrepta spre lucrul care îi lipseşte, fără să caute altul pentru a perfecta bunăstarea sufletului şi corpului său.” Este suficient, deci, pentru el să fie convins că dorinţele venite din minte sunt lipsite de sens, pentru a putea să se detaşeze de ele şi să atingă plenitudinea.

Buddhismul este şi mai radical în privinţa dorinţelor, din moment ce recomandă non-dorinţa, adică detaşarea totală faţă de lume. Dorinţa, (Samudaya) este unul dintre cele patru adevăruri care constituie învăţătura lui Buddha. Ea este originea suferinţei (Dukkha) (...)

Walpola Rahula, în opera sa Învăţăturile lui Buddha îl descrie astfel pe buddhistul realizat: ,,Un adevărat buddhist este cea mai fericită dintre fiinţe: nu are nici teamă, nici anxietate. Este mereu calm şi senin. Nici tulburările exterioare nici calamităţile nu pot să-l tulbure.” Viziunea buddhistă se apropie de cea a lui Pascal, de vreme ce Samudaya naşte proiecţia dorinţelor în viitor.

Dorinţa poate fi, deci, considerată ca un obstacol de înlăturat sau de depăşit pentru a atinge starea de fericire, de serenitate, de Bine. Totuşi, această luptă poate să devină complicată sau chiar imposibilă, căci dorinţa este un dat fundamental al omului, iar acesta nu se poate detaşa atat de simplu. Vom vedea, în cele ce urmează, în ce măsură dorinţa este consubstanţială fiinţei umane.

traducere din franceză după
http://www.sexespi.com/search?updated-min=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&updated-max=2010-01-01T00%3A00%3A00%2B01%3A00&max-results=2 )